Never another girl like me
Claudia, care a fost resortul care te-a indemnat să alegi actoria? Povesteste despre începuturile tale în actorie!
Primii mei pașii în actorie au venit natural, dintr-o joacă... în anii copilariei... Mi-aduc aminte, fetiță fiind, mă jucam în fața blocului cu păpușile, cu alte prietene de-ale mele. Eu însă îmi luam "foarte serios" atribuțiunea de mamă sau de doctoriță asupra păpușii. Apoi îmi plăcea să organizez serbări în fața blocului, cortina fiind o păturică... Făceam regia spectacolului și alegeam poeziile sau textele pentru ceilalți copiii ca să le spunem împreună... sau m-am "impus" în fața vecinilor ca un cheer leader cu "Hai B2ul!" Da, așa scândam cu patimăde una singură când faceam galerie băieților din blocul meu (acesta era Blocul B2) când erau într-un meci de fotbal cu băieții dintr-un alt bloc... Apoi au venit serbările de la școală, unde eram nelipsită ca prezentatoare și tot timpul aveam rolul principal într-o piesă sau brigadă artistică... Au urmat concursuri interșcolare și cele de la Școala Populară de Artă unde am câștigat ceva premii. În timpul liceului mi-am dat seama că sunt virusată și că nu există un alt drum în viața mea, decât al Teatrului... Eram într-un liceu real, Liceul de Matematică-Fizică "Tudor Vladimirescu" și aspiram spre ceva Uman... Teatrul a devenit atunci incendiar în viața mea...
Cum a fost perioada facultății? Cine ți-au fost profesori? Care au fost rolurile de absolvire și spectacolele în care ai jucat?
Prima dată când am dat la facultate am picat la media finală... Nu mă simțeam destul de pregătită... Veneam din provincie... N-am putut sparge, cum se spune... Profesorii mei au fost Virgil Ogasanu și Ruxandra Sireteanu, iar în anul doi l-am avut ca profesor și pe Doru Ana.
Perioada facultății a fost destul de tumultoasă pentru mine. Trebuia singură să mă întrețin și nu era usor, în primul rând pentru că nu eram din București... Nu aveam un loc stabil unde să pot locui, așa că am fost nevoită să lucrez să-mi plătesc gazda și să supraviețuiesc... Perioada facultății pentru mine a fost ca un fel de trei "S": școală, spectacole, serviciu...
Rolurile de absolvire au fost Hermia din Visul unei nopți de vară a lui Shakespeare și Eleva din Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian.
Cum ai ajuns să colaborezi cu Silviu Purcărete?
În ultimul an de facultate am aflat că Silviu Purcărete va regiza o piesă de teatru Danaidele și că aceasta va fii o mega-producție româno-franceză cu o sută de actori. Acest proiect teatral era produs de Fundația de Teatru și Film Tofan, care își avea sediul în București. Pentru audiție trebuia să pregătești un monolog în franceză. Mi-am ales ceva din Moliere, din Doctor fără Voie... Știu că n-am găsit piesa în franceză, așa că mi-am tradus eu monologul și l-am prezentat la concurs ... Am fost selectată, iar acest proiect, mi-a schimbat viata. Cu Danaidele am participat la cele mai prestigioase festivaluri de teatru din Europa, în Austria, Italia, Germania, în Franța am fost de douaă ori, la Paris și în Avignon, în Anglia, Irlanda, Scoția... Apoi a urmat America cu 13 reprezentații ale spectacolului la Lincoln Center Summer Theatre Festival în New York. Eu eram una dintre cele 50 de danaide și făceam parte din cor. Piesa avea o montură pe linia teatrului antic, când Corul era un personaj major în piesă. Ca nume ale Teatrului românesc, din distribuție făceau parte: Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Mariana Buruiană, Mihai Dinvale, iar ca mână dreaptă a lui Silviu Purcărete era Paul Chiribuță.
În ce alte spectacole ai mai jucat în România și unde?
Debutul meu teatral a fost pe scena orașului meu natal, Târgu-Jiu. Prima piesa în care am avut un rol major a fost "Proștii sub clar de lună", o comedie maziliană, în regia lui Ioan Ieremia... Mi-aduc aminte, eram Clementina și sufeream că Gogu, soțul meu, care era interpretat de actorul Ovidiu Hanes Popescu, mă părăsea, vroia să divorțeze... Apoi am jucat în O noapte furtunoasă, Moartea bate la ușă, D'ale Carnavalului, câteva piese cehoveniene, Nora lui Ibsen... Ah, e mult de atunci!!!... În timpul facultății am mai jucat în proiecte teatrale pe la Bulandra, Rapsodia, Nottara, iar la finele facultății, cu piesa Danaidele înainte de a pleca în turneul internațional, am avut un turneu domestic, în țară, jucând pe scena Teatrului Național din București, la Craiova, Timișoara... Am participat și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu... Odată am plecat și la Chișinau cu Teatrul Bulandra... Am fost luată să fac o figurație specială în piesa Visul unei nopți de vară, regizată de Liviu Ciulei.
Care e motto-ul tău de viață?
Goethe spunea că: "Lumea aparține în primul rând celor ce vor, și nu celor ce pot!" Asta cred și eu... Totul este să vrei!!!
Cum ai plecat din România?
Piesa Danaidele a avut ultimul turneu în New York. Din prima clipă, ajunsă acolo, m-am decis să rămân pe tărâmul american. America, pentru mine a fost love at first sight. După terminarea spectacolului, trupa s-a întors în țară, iar eu am rămas acolo. Am încercat să emigrez în USA, nu s-a putut și ajutată de cea mai bună prietenă a mea, Ramona Dumitrescu, avocată de emigrație în Canada, am ajuns pe teritoriul canadian. În prezent am și cetățenie canadiană, dar din vara anului trecut m-am mutat în Los Angeles.
În ce spectacole ai jucat în străinătate?
Piesa mea de debut pe scena canadiană a fost You can't take it with you, de Moss Hart și George Kaufmann, o piesă mult iubită de publicul de acolo. Apoi au urmat spectacolele Last Soul Stroll, de Jason Ripp, Lingerie, de Paul Kinsella, iar printre altele și piesele scrise de mine, Loving me is not de worst, Don't call me a Drama Queen, God is not blind, The Magic If și Never Another Girl Like Me.
Ce premii ai obținut? Ai fi putut face asta și aici?
Piesa Never Another Girl Like Me (Niciodată o altă fată ca mine) a fost foarte mult apreciată de publicul nord American. Premiul pentru cea mai bună piesă scrisă, Premiul pentru cea mai bună actriță, Premiul pentru cea mai bună producție și Premiul de popularitate au fost premii ce au justificat acceptarea mea ca actriță și dramaturg pe un tărâm nou, într-o țară nouă. Toate aceste premii mi-au fost acordate când am participat la Festivalul de Teatru London-One Act Festival 2006, în Canada. De asemena am primit și o nominalizare Brickenden Award, ceea ce este similar cu Premiul de Excelență în teatrul Canadian.
Nu știu dacă aș fi putut realiza acest lucru dacă era să stau în România. Singurul lucru cert despre mine este că îmi place să îndrăznesc și încerc să mă dărui cu totul unui proiect sau unui vis artistic.
Unde e mai bine să faci actorie, în România sau în afara țării?
Mda...vedeti, când eram în Canada, eram tentată să cred ca m-aș fii descurcat și mai bine dacă eram în România... Nu mai era lupta acerbă cu acel "accent"... al limbii... Ca o paranteză... Accentul meu în engleză niciodată nu mă va părăsi, lucru care îmi diminuează oportunitatea de a primi toate rolurile dorite... Pe de altă parte cred că dacă aș fi fost în România, aș fii regretat că nu am rămas măcar să încerc să-mi fac profesia într-o altă țară... Știu că niciunde nu e ușor. Edwin Booth dă o definiție super doper actorului... Actorul e un sculptor ce taie în zăpadă... Dacă ești conștient de asta, te poți îndeplini oriunde ca actor. Să zicem, că în străinătate, ai mai multe oportunități...
Care sunt modelele tale de viață?
Sunt mai multe... Dar să începem cu Napoleon... apoi Elton John... iar recent, un om de teatru extraordinar Marjo-Riikka Maleka... Sunt copleșită de talentele ei artistice și de spiritul ei de umanitate... E actriță, regizoare și profesoară de actorie, făcând parte și din trupa lui Tim Robbins și Susan Sarândon la Actor's Bang Theater în Los Angeles.
Cu ce gânduri te-ai întors acasă?
M-am întors acasă în primul rând fiindu-mi dor... am simțit că mă sfașie dorul de țară, familie, de limba mea maternă... Îmi doream mult să joc în românește... N-am mai jucat în limba română din 1995. Am adus cu mine mai multe proiecte, dar la început, am dorit să prezint publicului de aici piesa mea Never Another Girl like Me (Niciodată o altă fată ca mine). Sunt bucuroasă că zilele trecute am avut premiera acestui proiect printr-o vizionare publică la Teatrul de Comedie din București. A fost ceva extraordinar. Sala Studio are doar 70 de locuri și au fost peste 140 de oameni. Multi au refuzat să plece, dorind să vadă piesa și au acceptat să stea câte doi pe un scaun sau în picioare. Câțiva ziariști și redactori n-au mai putut intra în sală, aceasta fiind umplută la maximum. Ce să vă spun... Pentru mine a fost emoționant până la lacrimi.
Ce gânduri, ce proiecte de viitor ai?
Mi-aș dori mult să joc acest one-woman show al meu cât de mult posibil în România. Sper să fie strecurat printre piesele din repertoriul teatrelor din București și mi-aș dori să-l joc și în provincie. Aș vrea mult să-l joc la Târgu-Jiu, la Teatrul Elvira Godeanu... Am văzut pe net teatrul de acolo. Marian Negrescu, directorul teatrului a avut o putere magică asupra acestui teatru, dându-i o formă și un statut național... Piesa Niciodată o altă fată ca mine e un fel de carte de vizită de a mea... Cu ceea ce am realizat eu că o actriță emigrant într-o altă țară unde a trebuit să iau viața de la început... Ținând cont că nici măcar limba engleza n-o știam. Totodată acestă piesă este un omagiu adus tuturor artiștilor emigranți care plecând din țară și-au continuat visul lor artistic pe un alt teritoriu în pofida vicisitudinilor emigrării.
Un alt proiect drag pe care mi l-aș dori să-l realizez aici este montarea unei piese pe care am tradus-o de curând și ale cărei drepturi le-am primit deja. Este o piesă scrisă de Joquelline Arqueros, dramaturg în Hollywood... Piesa se joacă neîntrerupt de șase ani în Times Square New York, din 2007 se joacă în Los Angeles, iar în toamna anului trecut a fost produsă și în Toronto, Canada... Dacă voi reuși montarea ei aici, acesta va fii premieră europeană... Așa că I cross my fingers and hope to do it here...
Cred mult în Bine și Frumos... Cred mult în viață... Cred mult în puterea artelor asupra oamenilor... Și am multe visuri sugubețe... De asemenea intenționez să creez un pod artistic între România și Nord America. În 2008 am făcut un prim pas cu piesa Crize a dramaturgului Mihai Ignat, câștigător al Premiului Uniter. Am adaptat piesa în stil Canadian și am produs-o și jucat-o pe scena Teatrului de acolo. În urma reacțiilor pozitive, am îndrăznit să continui și să o promovez și în Los Angeles, unde recent a primit acceptul de a fii jucată pe scena unui teatru hollywoodian interesat numai în piese din repertoriul dramaturgiei Europei de Est.
Vorbește-ne puțin despre piesa ta, Niciodată o altă fată ca mine?
Este "a one-woman show", o piesă despre Dragoste, Determinare, Speranță și Vise... interpretez zece caractere... cânt, dansez și joc... A fost scrisă, produsă și jucată prin compania mea de teatru Motea Renaissance Productions în Canada și a avut un stage reading în Los Angeles. Este câștigătoare a mai multor premii, care au fost deja enumerate anterior. Când am tradus-o în românește, am avut sentimentul că am rescris-o... Am avut emoții mari... simțeam cum mă reîntorc la izvor, de fapt... Dar am fost și norocoasă... la traducerea piesei am fost însuflețită de un prieten drag și foarte talentat, regizorul și producătorul de la Radio România Actualități, Laurențiu Calomfirescu. El a crezut mult în acest proiect și mi-a ținut isonul... regizând și promovând într-un mod stoic acest proiect teatral. Totodată mii de mulțumiri îi aduc și lui Paul Chiributa, un om de teatru deosebit. Prezența lui a ajutat enorm la producerea acestei piese în țară.
Când am scris piesa m-am inspirat din realitatea vieții mele, ca baza, a fost un material autobiografic legat de începuturile mele pe continentul American. Descris ca un drum inițiatic, experiența Stellei, personajul principal al piesei, de a emigra pe un tărâm "binecuvântat" începe pe scena unde ea juca într-un spectacol și se termină înconjurată de lucrurile ei dragi ce devin prietenii ei adevărați: o floare pe care o numește Speranța, o valiză, singurul ei prieten fidel de călătorie căruia ea îi spune Buddy... și multe alte amintiri. Iubirea pentru "Scump", bărbatul ei American o transformă, Stella devenind cu adevărat o stea a curajului pe scena vieții americane. Stella se împarte între visul ei American și familia din România, între iubire și ură, între prieteni și dușmani. Este dispusă la sacrificii enorme pentru a-l ține aproape pe iubitul ei, dar și în a-și ajuta familia. La sfârșitul drumului inițiatic vedem că într-adevăr Nu există o altă fată ca ea.
Mircea TUDOSÃ
http://www.mirceatudosa.webs.com
COMENTARII (1)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
RECENT IN Teatru
25 de ore teatru non-stop
Interviu cu actrita Claudia Motea
Am intalnit in aceasta poveste a interviului premizele unuei actrite de succes, gandurile unei persoane talentate care spune: "Iubesc ceea ce fac".
Subtila dizertatie despre rolul de pe scena si rolul pe care il jucam zi de zi in viata.
MEMBRI
Te plimbi cu avionul ultrausor?
HOW TO
Haideti să facem lumea mai bună! Pentru asta, putem începe cu noi înşine.
Spune-mi ce lanseta folosesti, ca sa iti spun ce pescar esti
Confortul si siguranta picioarelor tale
Afla ce ti se potriveste
Tipuri de pantofi de ciclism
HOW TO
Diferența între un avion „ultraușor" și unul „ușor" nu este doar una de greutate
(extras din Anexa 1 a Ordinului Ministrului Transportului 630/2007)
Orice pilot trebuie să știe că gravitația nu se aplică doar în cazul merelor căzute din copac
Ce ai de facut ca să ajungi să pilotezi de unul singur un avion
Dacă ai până în 23 de ani, ești sănătos la trup și la cap, ai o mare șansă să urmezi gratuit cursurile Aeroclubului Român
Motodeltaplan sau Avion Ultrausor? Asta este întrebarea! Ce îmi iau?